Nicolae Ghika-Budeşti

(1869-1943)

Arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti (1869-1943) a fost una din personalităţile marcante ale complexului domeniu al cercetării, protejării şi restaurării monumentelor istorice, arhitect proiectant, promotor al stilului neo-românesc şi profesor, ilustrând într-un mod minunat, prin întreaga sa activitate, multiplele valenţe ale profesiei de arhitect.
După solide studii de inginerie şi arhitectură desfăşurate la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1889-1893) şi la Ecole de Beaux-Arts din Paris (1893-1901) a ales să se încadreze în serviciile statului, pentru a putea activa cât mai eficient pentru cunoaşterea şi promovarea vechii arhitecturi româneşti şi pentru afirmarea stilului naţional în arhitectură: stilul neo-românesc. Aşa încât, din anul 1906 a devenit arhitect al Comisiunii Monumentelor Istorice şi arhitect-şef al Serviciului Tehnic al acesteia şi din anul 1910, profesor, şef de atelier, la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti.
Timp de peste treizeci de ani a jucat un rol important în desfăşurarea activităţii de conservare şi restaurare pe baze ştiinţifice, coordonând activitatea corpului de specialişti de înalt profesionalism al Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, cărora le revenea sarcina de a fundamenta, coordona şi controla intervenţiile asupra monumentelor istorice din întreaga ţară. A fost şi membru al Comisiunii Monumentelor Istorice.
A cercetat monumentele istorice şi vechea artă românească, având o bogată activitate publicistică, care cuprinde valoroase studii şi cercetări ale monumentelor din Moldova şi Ţara Românească. Este unul dintre pionierii cercetării sistematice a istoriei arhitecturii româneşti, fiind autorul operei monumentale "Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia".
Această profundă cunoaştere a vechii arhitecturi româneşti a dus la afirmarea unei sinteze originale exprimată în importanta sa operă arhitecturală.
A avut şi o importantă activitate didactică, timp de 30 de ani fiind profesor şef de atelier la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti (1910-1938).
A fost membru fondator al revistei Arhitectura, în anul 1906 şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi din România, în perioada 1932-1935.
A devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 1937.