NICOLAE GHIKA-BUDEŞTI (1869-1943)
1869, 22 decembrie
se naşte, în Iaşi, Nicolae Ghika-Budeşti, fiul lui Eugen N. Ghika-Budeşti, pictor, şi al Elenei B. Cantacuzino, din ramura Cantacuzinilor-Măgureni; prin mama sa devine văr cu G.M. Gantacuzino şi cu Theodor Pallady;
1877-1880
locuieşte în Elveţia, unde urmează cursurile "Collège Gaillard" din Laussane;
1880-1883
locuieşte în Franţa, la Paris, unde urmează cursurile "Ècole Monge" (viitorul "Lycée Carnot");
1884-1888
elev al liceului "Principatele Unite" din Iaşi;
1889-1893
student al Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, devenind inginer; aici îi are profesori pe Anghel Saligny, Gheorghe Duca, Ion B. Cantacuzino, dr. C.I. Istrati, Gheorghe Cerkez;
1893
la Paris, lucrează în atelierul maestrului Victor Laloux, pentru a se pregăti pentru admiterea la École de Beaux-Arts;
1894-1901
student al École de Beaux-Arts din Paris, în atelierul profesorului Victor Laloux; în iunie 1901 îşi susţine lucrarea de diplomă, devenind arhitect diplomat;
1901
se căsătoreşte la Paris cu Madeleine Flavie Elisabeth Landrieu (1869-1951); vor avea doi fii: Ion (1902-1991), arhitect şi Ştefan (1904-1959), geolog;
1906-1943
arhitect proiectant, promotor al stilului neo-românesc, exprimat printr-o sinteză originală între formele bizantine şi elementele stilului moldovenesc; printre cele mai importante proiecte ale sale se numără: Muzeul de Artă Naţională, azi Muzeul Ţăranului Român (1912-1938), extinderea Universităţii din Bucureşti (1928-1930), Biserica "Schimbarea la Faţă" - Cuţitul de Argint (1906-1910), Biserica greco-catolică "Sf. Vasile cel Mare" din Bucureşti (1909), Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mirceşti (1925-1928), Biserica "Sf. Nicolae" - Copou din Iaşi (1936), Conacul Ştirbey din Dărmăneşti, judeţ Bacău (1913-1914), Vilele Ghika-Budeşti, Radu R. Rosetti, Rosetti-Varlaam din Bucureşti (1908-1913);
1905
este numit arhitect la Casa Şcoalelor din cadrul Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor;
1906
este transferat în funcţia de arhitect al Comisiunii Monumentelor Istorice; devine membru fondator al revistei "Arhitectura" şi membru al comitetului de redacţie;
1909-1939
arhitect-şef al Serviciului Tehnic al Comisiuni Monumentelor Istorice - CMI; printre principalele intervenţii de conservare/restaurare se numără cele desfăşurate la: Mănăstirea Comana (1907-1908), Biserica Domnească "Adormirea Maicii Domnului" din Târgovişte (1907-1910), Biserica "Sf. Gheorghe" - Albă din Baia (1909), Mănăstirea Hurezi (1909), Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi (1910-1911), Biserica "Sf. Gheorghe" din Botoşani (1912), Mănăstirea Cozia (1928-1940);
1906-1942
publică studii, cercetări, memorii de restaurare, rapoarte, articole în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, în Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice şi în revista "Arhitectura";
1910-1938
profesor şef de atelier la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti;
1927-1936
publică opera sa monumentală "Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia", în patru volume publicate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice;
1932-1935
preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi din România;
1937-1943
membru al Comisiunii Monumentelor Istorice;
1937
devine membru corespondent al Academiei Române, la propunerea lui Nicolae Iorga; susţine la Sorbone, Ecole des Haute Études, Section des Sciences Religieuse, un ciclu de patru conferinţe intitulat "L’Ancienne Architecture Religieuse de la Valachie - Essai de Synthese", pe care le publică în anul 1942 în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice;
1943, 16 decembrie
Nicolae Ghika-Budeşti se stinge din viaţă, la vârsta de 74 de ani.
|
