Modelul neoromânesc de sorginte bizantin- moldovenesc
în creaţia arhitectului N. GHIKA-BUDEŞTI
La sfărşitul secolului al XIX-lea, iniţiativa mişcarii Arts&Crafts de reprezentare a noii culturi domestice, a limitat circulaţia producţiei industriale, apelând la tradiţiile artizanale şi regăsind relaţia directă dintre autor şi obiect.
Ideea sintezei artelor, a locuinţei ca operă de artă totală apare, încă de la Wiliam Morris, ca singura soluţie de rezistenţă în faţa valului ameninţător al maşinismului şi al prostului gust, alimentat de cererea crescândă de produse a păturilor mic-burgheze, în materie de vulgarizare şi democratizare a luxului.Orientarea artistică, apărut în cadrul eclectismului pitoresc din Anglia începutului de secol XIX şi care, evoluând în sec. al XX-lea în direcţii diverse, acoperă un evantai larg de formule derivate din diferite tradiţii vernaculare, rurale şi urbane [1] .
Arhitectura Regionalistă. Gustul pentru pitoresc şi cunoaşterea valorii locului deschidea un drum care conducea la regionalism. Doctrina nu a apărut brusc, a trebuit concursul partidelor politice opuse centralismului hegemonic, cu canoanele sale clasice, al savanţilor, geografilor şi etnografilor, al folcloriştilor, al membrilor asociaţiilor pentru protecţia peisajului, al Touring-Club al Franţei, al artiştilor care visau a renova arta populară, a reformiştilor care doreau să adăpostească clasele periculoase în cămine paşnice.
Arhitectura regionalistă este o invenţie a sfârşitului de sec. XIX, când apare în Franţa, ca urmare a dezvoltării urbane a localităţilor.
În arhitectura românească începe să pătrundă spiritul romantic, prin alte modele formale, determinând două tipuri de căutări stilistice, ambele cu ecouri în arhitectura secolului XX. Pe de o parte, se situează o arhitectura bazată pe împrumuturi din diverse manifestări stilistice de factură romantică specifice unor zone ale Europei occidentale şi centrale (forme de neogotic, neoromanic, şi forme neo-medievalizante, Rundbogenstil prin neobizantin, promotor fiind arhitectul Henric Hűbsch, diverse alte stiluri regionale, mai ales germane etc.), pe de altă parte, un repertoriu morfologic heteroclit, format din elemente constructive şi decorative din arhitectura feudală locală, după o sintaxă în căutarea pitorescului, regăsită în arhitectura unor reşedinţe boiereşti şi burgheze şi a unor clădiri publice.
Preocuparea lui Nicolae Ghika-Budeşti pentru a se raporta la arhitectura locului a început de fapt o dată cu activitatea lui Lecomte de Nouy prin aplicarea teoriilor lui Viollet-Le-Duc, la opera "restaurată" care devenea forma istorică ideală a edificiului, prin reconstituiri ipotetice, de fapt un act de reproiectare a unei biserici "noi". Exemplul cel mai bun este Biserica Cuţitul de Argint din Parcul Carol, din Bucureşti, proiectată de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, o replică după Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, reconstruită de Lecomte du Noüy. Nicolae Ghica-Budeşti va fi iniţiatorul stilului neormânesc de factură moldovenească (cu predilecţie elemente din epoca lui Ştefan cel Mare) ca replică la cel de factură muntenească, brâncovenească, ramură la fel de aristocrată ca şi prima şi legată tot de modele istorice de referinţă pentru români. Varianta de stil moldovenească nu a avut amploare, doar ecouri ocazionale, probabil din mai multe motive: capitala era în Muntenia şi trebuia răspândit un model din această zonă şi nu din Moldova; detaliile, materialele-cărămida aparentă, acadramente gotice din similipiatră, erau mai greu de executat şi mai costisitoare; mâna de lucru trebuia să fie de înaltă calificare. Nicolae Ghika-Budeşti ridicase (Cutitul de Argint, 1910) o replica de biserică bucovineană, în piatra şi cu trei registre de ocniţe pe conturul faţadei din cărămidă aparentă, la o biserică ortodoxă , dar a folosit acelaşi tipar şi la o biserică greco-catolică, Sfantul Vasile cel Mare din Bucureşti în 1908. O tipologie de biserica in spirit moldovenesc medieval, de cărămidă, cu contraforţi şi ocniţe albe, un transplant de subansambluri declarate ca arhitectură ce evocă sorgintea bizantină în principal nu cea moldovenească.
Familia ROSETTI şi Nicolae Ghika-Budeşti
"Pe la sfârşitul veacului al XIX-lea a început perioada de redeşteptare a tradiţiunei noastre artistice din trecut. Generaţia noastră, ca şi cea imediat anterioară, au căutat a reânvia forme şi mostre din vechea noastră arhitectură şi a le adapta vieţii moderne."
"În toate oraşele, ca şi la ţară, s-au ridicat atunci edificii şi locuinţe inspirate în formele lor de arta noastră veche, multe din ele armonioase şi plăcute; ele dovedesc ce sforţări meritorii s-au făcut în această direcţie."
Despre cele dintâi nu vorbim; din cele de a doua categorie avem destule : şcoli, gări, clădiri administrative; ele spun scopul pe care îl servesc, ele sunt utile şi aceasta este desigur ceva. Dar cele din ultima categorie sunt singurele care intră în domeniul arhitecturii care râvneşte spre "stil" [2] .
N. Ghika-Budeşti
Despre Nicolae Ghika-Budeşti [3] există o bibliografie relativ săracă, deşi meritele sale în domeniul creaţiei arhitecturale, precum şi în cel al cercetării monumentelor istorice din Ţara Românească cât şi din Moldova, relevă o personalitate cu totul deosebită. Spiritul ştiinţific de sinteză şi gustul artistic rafinat a prevalat în faţa funcţiilor de reprezentativitate. Originea sa aristocratică se regăseşte în inspiraţia bazată pe cercetarea arhitecturii medievale româneşti şi bizantine, în puternica sa francofilie, ca şi în discreţia cu care şi-a exercitat profesiunea de-a lungul primelor patru decenii ale secolului XX, atât în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice, cât şi la Facultatea de Arhitectură.
Născut la Iaşi, după studii liceale efectuate în Elveţia, el a urmat cursurile de inginerie în cadrul Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, ceea ce a contribuit la crearea unei ordini interioare şi a unor metode riguros selectate în cercetările sale ulterioare. Atras de arhitectură a plecat în 1893 la Paris, unde a urmat cu succes cursurile de la École des Beaux Arts, obţinând in 1901 diploma"de arhitect. Călătoriile în Europa şi în Africa de Nord pe urmele moştenirii arhitecturale, au fost determinante în dezvoltarea marelui său talent, concretizat apoi în activitatea Comisiei Monumentelor Istorice a României şi ca şef de atelier la Faculatatea de Arhitectură din Bucureşti.
Intors în ţară, în perioada în care eforturile lui Ion Mincu şi ale fostului sau coleg de la Paris, Petre Antonescu, în susţinearea unei arhitecturii romaneşti pentru realizarea unor opere cu caracter naţional, prindeau roade, N. Ghica-Budeşt s-a alăturat acestora. Ca membru al Comisiunii Monumentelor Istorice a avut un rol deosebit în organizarea pe baze ştiintifice a activităţii privind conservarea şi restau¬rarea monumentelor istorice. Nicolae Ghika-Budeşti este unul dintre autorii istoriei arhitecturii româneşti. Marea sinteză a sa, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia (1927-1936), a fost elaborată aproape în aceeaşi perioadă ca şi lucrările lui Gheorghe Balş despre bisericile moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare, din secolele XVI, XVII şi XVIII. Este dificil de apreciat astăzi, care au fost cele mai mari merite ale lui N. Ghika-Budeşti: ca istoric al arhitecturii sau ca arhitect, care a creat o variantă originală a stilului neoromânesc, dar care nu a avut ecou atât de puternic în rândul colaboratorilor tineri, cum a fost stilul lui Petre Antonescu. Plecând de la cunoaşterea foarte profundă a monumentelor istorice, mai ales a bisericilor şi mănăstirilor autohtone, el a ajuns la o sinteză a elementelor vechii arhitecturi a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Uimitoare este atitudinea sa faţă de cele două domenii pe care le practica: studiul arhitecturii vechi şi elaborarea arhitecturii noi. Primul domeniu a analizat în special arhitectura Ţării Româneşti, iar al doilea domeniu a iniţiat o arhitectură neoromânescă de factură medieval-moldovenească, amestec de bizantin cu gotic, pe care a practicat-o în special în Bucureşti! În centrul creaţiei sale se află Muzeul de Artă Naţională, fondat de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872-1952) - actualul Muzeu al Ţăranului Român - un edificiu simbolic pentru spiritualitatea românească post 1900. N. Ghika-Budeşti căuta influenţele, elementele de originalitate, repertoria monumentele şi le descria cu minuţiozitate în scrierile sale.
Este revelant faptul că arhitectul Victor Laloux (1850-1937) a fost profesorul lui Nicolae Ghika-Budeşti. Sursele de inspiraţie ale lui Victor Laloux erau eclectice şi abordau de la stilul romantic până la arhitectura clasică franceză a secolelor XVII şi XVIII şi contribuiau la creaţia de sorginte regionalistă. O afinitate pentru arhitectura regională trebuie să fi fost dată şi de influenţa locului de baştină al doamnei Madeleine Ghica-Budeşti, de origine normandă, locul de naştere al arhitecturii neonormande. Una dintre sursele de inspiraţie - de mai multe ori mărturisită ca atare - a lui Nicolae Ghika-Budeşti a fost arhitectura bizantină (neobizantină mai degrabă sau o variantă Rundbogenstil), de unde venea şi înclinaţia sa pentru faţadele în cărămidă roşie, caracteristice stilului său, deşi sunt, mai curând, reverberaţi ale esteticii epocii constructive a lui Ştefan cel Mare, decât pur bizantine.
"Am căutat - scria el - a da locul de onoare formelor esenţiale ale nobilei arhitecturi bizantine din cari se trag şi formele noastre româneşti, atât unele cât şi celelalte rezultând în mod logic din tehnica cărămizii, care a fost în trecut, aşa cum a fost şi în Bizanţ, pentru motivul de neînlăturat, că este cel mai răspândit şi chiar singurul care este şi bun şi ieftin, singurul care în consecinţă poate fi întrebuinţat în toate cazurile".
Conştient de descendenţa sa dintr-o familie cu rădăcini în Bizanţ, ramura Cantacuzină a buniciilor săi materni, boierul Vasile Cantacuzino şi soţia sa Pulheria născută Rosetti-Bălănescu care l-au crescut şi l-au apropiat de arhitectura acestui imperiu. Întreţine de-a lungul carierei sale legături de prietenie cu bizantinologii francezi de prestigiu, Louis Bréhier şi Gabriel Millet, cărora le-a dedicat una dintre lucrările sale de sinteză. În primul număr al revistei "Arhitectura" - din 1906, Ghika-Budeşti a explicat cercetările sale pentru a găsi un stil specific, un stil care a fost pus adesea în legătură cu Art Nouveau, ca de altfel întreg curentul neoromânesc necercetat.
"Autorul acestor rânduri a fost preocupat de multă vreme de dorinţa de a studia elementele decorative populare româneşti, de a le coordona şi de a extrage din ele un stil românesc. Pentru aceasta se impune mai întâi : studiul principiilor pe care este fondată arta noastră şi cercetarea felului în care aceste principii sunt aplicate la diferite materiale, lemn, metale, ţesături etc., apoi crearea de elemente şi de motive noi care, păstrând spiritul tradiţiei şi respectând caracterul operelor trecutului, să nu fie niciodată copii servile şi în acelaşi timp să fie potrivite cerinţelor vieţii noastre moderne. Într-un cuvânt, a face o muncă modernă şi a face o muncă românească, aceasta este dorinţa şi scopul autorului acestei încercări".
Pe această concepţie s-a bazat şi în proiectarea interioarelor şi mobilelor, atât la clădirile publice[4], cât şi la clădirile private - locuinţa sa din Bucureşti, strada Sevastopol nr.10 sau cea a generalului Radu Rosetti, pe strada Mihail Moxa nr.3-5, la conacul Ştirbei de la Dărmăneşti (jud.Bacău) - şi numeroase alte clădiri.
Arhitectura lui N. Ghika-Budeşti este unitară şi ea oglindeşte căutarea unui stil identitar care să-şi alimenteze sursele din bizantinismul moldav - dezvoltat între secolele al XIV-lea. Este influenţat şi de resursele valahe care au atins momentele sale de împliniri în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. El nu a copiat nici stilul moldovenesc, nici stilul brâncovenesc, ci a aplicat un eclectism, în care se armonizează loggia brâncovenească şi ancadramentele gotice din Moldova, bolţile moldoveneşti şi o culă din Oltenia (turnul Muzeului de Artă Naţională). Amestecând piatra şi cărămida roşie care aduce atât de multă disticţie clădirilor sale, el obţine puternice efecte cromatice. Deşi istoricizant, stilul său nu este greoi. La toate clădirile construite de N. Ghika-Budeşti regăsim o anume sobrietate, o eleganţă a proporţiilor, precum şi oficialitatea reprezentării unui ctitor prin estetica edificiului său.
Reşedinţa Colonelului Radu R. Rosetti, str. Mihail Moxa nr. 3-5
În 1908, arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti proiectează locuinţa Colonelului Radu R. Rosetti [5] în strada Barbu Catargiu nr. 20, actuala strada Mihail Moxa numerele 3-5, într-un stil neoromâneasc, cu interpretări compoziţionale care evocă perioada bisericilor din timpul lui Ştefan cel Mare. Vila aristocrată a fost construită în 1910-1911 de către antreprenorul inginerul Cesare Fantoli [6] care a lucrat mult în România. Era fratele rectorului Şcolii Politehnice din Milano şi s-a impământenit la noi. Vila a fost clădită pentru căpitanul Radu R. Rosetti,[7] fiul scriitorului şi istoricului cu acelaşi nume şi soţia sa Ioana Ştirbey, sora mai mică a Elizei, soţia lui Ion I.C.Brătianu.
Reşedinţa N. Ghika-Budeşti, str. Sevastopol nr. 10.
Casele proprii din Bucureşti sunt construite în 1908, pe o parcelă de mari dimensiuni la întretăierea străzilor Sevastopol cu strada Frumoasă. Pe parcelă sunt două corpuri de clădiri, proiectate pentru cei doi fii ai săi.
Cele două corpuri de clădire au fost concepute o dată dar s-au construit în etape diferite,ele fiind despărţite de o curte. Primul corp din strada Sevastopol este o clădire cu un plan simetric, al doilea corp , de colţ, aflat la intersecţia str. Sevastopol cu str. Frumoasă este asimetric.
Faţadele la ambele corpuri suntaustere şi modeste în decoraţii. Ele preiau modelul istoric moldovenesc, cu registrele împărţite pe verticală: o treime, cea superioară în cărămidă aparentă şi două treimi tencuială în similipiatră. Golurile ferestrelor sunt marcate de cărămidă aparentă ce înconjoară semicercul lor. Colţul de la intersecţia celor două străzi Sevastopol cu strada Frumoasă este marcat de un turn care iese peste acoperişul înalt de ţiglă. Un bovindou marchează intrarea principală la acest corp. Şi aici faţada lungă are trei partiţii verticale asimetrice. Registrele se succed pe verticala faţadei astfel: registrul soclului puţin mai jos de solbancul ferestrelor de la parter, este executat din similipiatră şi în avans faţă de planul faţadelor, registrul doi cel mai important al faţadelor, cu paramentul tencuit în similipiatră, cuprinzând şi ferestrele mari în semicerc de la parter şi cele mici gemene de la etajul I, registrul al treilea cel al etajului II cu parament de cărămidă aparentă şi cu ferestre de dimensiuni şi mai mici decât cele de la etajul I, terminate în arc de cerc şi îngemănate două câte două. Registrul patru este cel care formează terminaţia superioară a clădirii şi marchează cornişa casei, ultimele asize de cărămidă fiind în consolă şi terminate în zimţi.
Reşedinţa familiei Rosetti-Varlaam este construită pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, pentru fiica cea mai mică a lui Radu şi a Ioanei Rosetti, Elisabeta (Safta ) Rosetti-Varlam[8]. Este tot opera arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti şi este proiectată tot sub înfluenţa arhitecturii ecleziastice moldoveneşti, cu parament exterior de cărămidă aparent şi decoraţie de ceramică colorată la etaj. Acoperişul cu învelitoare de ceramică smălţuită s-a păstrat parţial până astăzi. Vila la interior şi la faţada principală a fost modificată după Primul Război Mondial, dar în acelaşi spirit al stilului în care a fost concepută.
Proiectarea de mobiler în stil neoromânesc. În primul număr al revistei Arhitectura din 1906, arhitectul N.Ghika-Budeşti face o primă încercare de compoziţie decorativă în stil neoromânesc, pentru mobila unei sufragerii. Este primul text în care se explică cum se concepe un obiect în stil neoromânesc pe baza unor criterii de selecţie, materiale utilizate, tehnici etc.
Arhitectul a început prin a fi preocupat de o atentă analiză a elementelor decorative populare româneşti, pentru a extrage din ele o sinteză pentru un stil neoromânesc.
În articol arhitectul N. Ghica-Budeşti nu s-a mulţumit doar cu schiţarea şi prezentarea mobilierului a făcut şi o adevărată lecţie de bun gust, prin sugerarea completării sufrageriei cu alte accesorii decorative indicând modelul covorului, draperiilor, feţei de masă şi al tapetului camerei. Un lambriu în lemn ajurat şi fixat cu cuie de alamă, decorează pereţii camerei. Rame de tablouri, studiate pentru a se potrivi cu camera, oale, străchini româneşti completează decoraţia încăperii.
„Arta Decorativă şi mai ales acea a Mobilierului care aproape în tot cursul secolului al XIX-lea părea părăsită şi se mulţumea a reproduce în mod invariabil copii mai mult sau mai puţin deformate ale stilurilor clasice din trecut, şi-a reluat de vreo zece, cinsprezece ani (1906-15=1890) un loc de onoare printre preocupaţiunile şi încercările artiştilor moderni.
Aceştia, căutând inspiraţiunea lor în izvoarele cele mai diferite, au creiat aşa-zisul "Modern-Styl" care, după cât se pare, a început a se manifesta în Anglia şi în ţările din Nordul Europei în genere, şi s’a întins apoi la celelalte ţări. Bazându-se totdeauna pe aceleaşi principii de a produce opere raţionale, practice şi originale, acest stil se deosebeşte totuşi de la o ţară la alta, după geniul caracteristic al fiecărui popor"[9].
Dr. arh. Ruxandra Nemţeanu
Extras-sinteză din „Vila în stil neoromanesc, expresia căutărilor unui model autohton în locuinţa individual urbană", editura Simetria, Bucureşti, 2014.
1. Apărută în cadrul mişcării Arts & Crafts, dar tributară esteticii pitorescului şi romantismului, arhitectura Domestic Revival a cunoscut un mare succes în Anglia victoriană, apoi în Germania şi în restul Europei, dând semnalul pentru apariţia ulterioară a diferitelor stiluri naţionale, în special în ţările care, fie recent unificate sau emancipate de sub o dominaţie străină, fie angajate în această luptă, căutau să îşi afirme identitatea printr-o expresie arhitecturală proprie.
2. Petru Comărnescu, Interviu din cadrul ciclului: Arta românească - lămuriri privitoare la problemele specificului românesc, în "Politica", II, 25.03.1927, nr. 249, p. 2, Apud Gh. Săsărman, N.Lascu, A. Deac, De vorbă cu d-nul N. Ghica-Budeşti,în Gândirea estetică în arhitectura românească. A doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983,p. 47, 48-49. Mihai Rădulescu, „Despre genealogia arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti" în Cu gândul la lumea de altădată, Ed. Albatros, Bucureşti, 2005, p. 33 -37.
3. Nicolae Ghika-Budeşti (1869-1943) era fiul lui Eugen Ghika-Budeşti (1843-1919), pictor destul de puţin cunoscut în zilele noastre, cu studii la Dresda, membru al Partidului Conservator şi al Elenei Cantacuzino, din ramura Cantacuzinilor-Măgureni, originari din Ţara Românească şi trecuţi în secolul al XVIII-lea în Moldova. Nicolae Ghika-Budeşti era - prin familia Cantacuzino - văr primar cu pictorul Theodor Pallady şi cu arhitectul şi eseistul G. M. Cantacuzino.
Soţia arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, originară din Normandia, Madeleine Flavie Elisabeth Landrieu, s-a născut la 6 aprilie 1869 la Le Havre şi a încetat din viaţă la 31 august 1951, în Bucureşti, în casa proiectată de soţul ei de pe strada Sevastopol nr. 10. Madeleine Landrieu s-a căsătorit cu Nicolae Ghika-Budeşti la Paris, la 7 martie 1901.
4. "Sala românească" de la Universitatea din Pittsburgh (1937) şi clădiri cu programe arhitecturale foarte variate: biserici - între care biserica "Sf.Vasile", biserică unită de pe strada Polonă; muzee - între care Muzeul de Istorie din Târgovişte; Liceul Alexandru Lahovary de la Râmnicu Vâlcea
5. Elisabeta Varlam, Reşedinţa familiei Rosetti, în Povestea caselor, Uniunea Arhitecţilor din România, Ed. Simetria, Bucureşti, 1999, p. 181-186.
6. A.N.D.M.B, Fond PMB-Sth. Dosar 173/1908 - Construcţia din str. Barbu Catargiu, nr.20 -
7. D-lui locot. R. Rosetti. Radu R. Rosetti (1877-1949) născut la Căiuţi - jud. Bacău general de divizie şi istoric militar, academician, ministru al Educaţiei naţionale, preşedinte al consiliului Muzeului Naţional, conservator al Bibliotecii Academiei Române. Lucrărări de istorie militară: Încercări critice asupra războiului din 1653 dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, Studii asupra chipului cum se înfăptuia războiul de către Ştefan cel Mare, Essais sur l`art militaire des Roumains. Arestat la 71 de ani, a murit la Văcăreşti la 2 iunie 1949.
8. Elisabeta (Safta) Rosetti-Varlam, căsătorită cu Horia-Vlad Varlam. Horia-Vlad Varlam a fost elevul inginerului Gaudenzio Fantoli, rectorul Facultăţii din Milano, senator şi academician, fratele inginerului Cesare Fantoli, cel care a construit casa din str. Moxa nr. 3-5. Între aceste familii erau vechi relaţii de prietenie.
Familia Rosetti-Varlaam, veche familie de boieri, avandu-i ca urmaşi pe Elisabeta Varlaam, Ioana R. Rosetti, Ileana R. Rosetti si Radu R. Rosetti.
9. Arh. N.Ghika-Budeşti, Încercări de Artă Decorativă Românească, în „Arhitectura", nr.1/ 1906, p. 38-41. |
